ACTIVITATEA C1/C2

Drobeta Turnu Severin, 21 – 25 mai 2018

Raport al activităţilor de predare învăţare

 

Colegiul Tehnic“Domnul Tudor” a organizat în perioada 21-25 mai prima întâlnire transnaţională din proiectul Erasmus+ cu acronimul ROBO (ID:2017-1-IT02-KA219-036552_3). Şcolile partenere în proiect sunt următoarele: Istituto Superiore Ruggiero d'Altavilla - Vincenzo Accardi - Italia, Zespol Szkolim. por. Jozefa Sarny w Gorzycach - Polonia, Colegiul Tehnic “Domnul Tudor” - România, Vasil Levski Comprehensive School - Bulgaria.

Activităţile care au avut loc au fost cele de pe agenda de lucru şi s-au desfăşurat ţinând cont de obiectivul principal al proiectului, prevenirea fenomenului de abandon școlar, prin implicarea tinerilor în procesul de învățare și abordarea inovatoare bazată pe educația informală și utilizarea TIC în robotică.

Prima zi, 21 mai, a fost dedicată primirii participanţilor şi vizitării unităţii şcolare. Participanţii s-au întâlnit, au împărtăşit idei, cunoştinţe şi aşteptări în ceea ce priveşte proiectul.

Deschiderea lucrărilor primei mobilități cu elevii a fost salutată cu deosebită căldură de reprezentanții autorității locale. Astfel, pe data de 22 mai, primarul municipiului, domnul Marius Screciu a adresat delegaților prezente un călduros bun venit și mult succes în activitățile aflate pe agenda de lucru. De asemenea, prodecanul Universității din Craiova, Facultatea de Mecanică. domnul Mihai  Demian a apreciat în mod pozitiv preocuparea pentru robotică subliniind că viitorul aparține acestui domeniu. Evenimentul a fost larg prezentat de staţiile locale de televiziune care au subliniat importanţa unor astfel de proiecte pentru şcoli dar şi pentru comunitatea locală.

Prezentarea Power Point a componentele hardware utilizate pentru construirea robotului a constat într-un scurt istoric al plăcii de dezvoltare ARDUINO UNO. S-au prezentat detaliat, utilizând scheme şi imagini sugestive părţile componente şi modul în care funcţionează. Întregul proces a fost unul interactiv, elevii şi profesorii participanţi au fost invitaţi să adreseze întrebări și să ofere răspunsuri.

O altă activitate din a doua zi a agendei de lucru a fost dedicată discutării şi analizării plăcii de dezvoltare ARDUINO UNO și a ARDUINO IDE. Elevii au fost invitaţi să urmărească o demonstraţie cu montaje care foloseau placa de dezvoltare ARDUINO şi diferiţi senzori (placă cu legături de leduri, afişarea unui contor pe un display de şapte segmente, sonerie care emitea semnale sonore la sesizarea unui obstacol de către senzorul ultrasonic, demonstrarea modului de deplasare a unui robot). Participanţii au lucrat în grupuri constituite pe țări şi au rezolvat o sarcină bazată pe unul din montajele prezentate de către un profesor al echipei române de proiect.

Activitatea cu titlul „Valori culturale româneşti” a prezentat dansuri și muzică populară specifică județului, având ca interpreți și dansatori elevi ai școlii, dar și invitați de la Palatul Copiilor, Școala Gimnazială „Regele Mihai I”, Liceul Tehnologic Special „Drobeta” Participanţii s-au integrat în grupul de dansatori şi au apreciat tradiţiile și cultura românească.

Vizitarea celor mai semnificative puncte de interes ale orașului a fost un alt moment apreciat de către toți invitaţii. Palatul Cultural „Teodor Costescu ” cu arhitectura lui deosebită, a constituit un veritabil punct de atracție, iar imaginea orașului oferită de la înălțimea Castelului de Apă, un real simbol al municipiului, a fost imortalizată în zeci de fotografii. Parcurile şi fântâna cinetică au fost de asemenea foarte apreciate.

Ziua de 23 mai a început cu „Activităţile orientate pe programare ”. Membrii echipei gazdă au prezentat structurile de bază ale limbajului de programare C++, susţinute de punerea în execuţie a unor aplicaţii corespunzătoare. Activitatea s-a desfășurat în laboratorul de informatică şi a contribuit la îmbunăţirea modului de înţelegere a conceptelor de programare. Feedback-ul activităţii a fost realizat printr-un concurs de programare unde elevii au demonstrat cunoştinţele de informatică, dar şi abilităţile de a lucra în echipă.

Ziua a treia a continuat „Prezentarea experienţei de construire a robotului”. Fiecare ţară a prezentat propria experienţă folosind atât prezentări PowerPoint cât şi demonstraţii ale roboţilor urmărind traseul stabilit. Elevii au prezentat părţile componente ale roboţilor construiţi și programele folosite. Participanții au împărtășit impresiile personale legate de experiența dobândită prin activitățile desfășurate și au învățat din experienţa colegilor lor.

O altă activitate atractivă, care a prezentat folosirea automatizării şi roboticii în domeniul educaţiei, a fost cea de exerciţii de simulare, prezentată de reprezentanți ai Centrului Universitar din Drobeta Turnu Severin. A fost exemplificat modul de folosire al simulatorului, iar elevii au avut ocazia să efectueze exerciţii de simulare, urmărite cu interes, pe ecranul de proiecție de către ceilalți participanți.,

Vizita la Hidrocentrala ”Porțile de Fier I”, una din cele mai mari construcții hidrotehnice din Europa și cea mai mare de pe Dunăre, a oferit tuturor echipelor oportunitatea de a vedea cum sunt aplicate robotica şi automatizarea în activităţile economice. Vizita a constituit un exemplu de bună practică iar participanţii au aprofundat unele conceptele legate de robotică.

Momentul culminant al agendei de lucru şi una din cele mai aşteptate activităţi ale zilei de 24 mai a fost „Competiţia roboţilor ”. Juriul, format din cadre didactice din țările partenere, a stabilit regulile competiției care .au fost aduse la cunoștință participanților. Roboţii fiecărei ţări au parcurs traseu convenit anterior, iar cel mai bun timp din cele trei încercări de parcurgere a traseului, a fost luat în considerare pentru a stabili care este cel mai rapid robot.

Activitatea „Robo - Legătura între şcoală şi Universitate” a lărgit orizontul de cunoaştere al elevilor în legătură cu modurile variate de folosire a automatizării și roboticii în zilele noastre. A fost prezentată oferta de programe de studiu a Centrului Universitar și s-a insistat asupra specializărilor care au legătură cu informatica şi robotica.

Ca o continuare a vizitei la Hidrocentrala ”Porțile de Fier I”, călătoria cu vaporul pe Dunăre a oferit ocazia să descoperirii lacului de acumulare creat în mod artificial pentru a deservi hidrocentrala. Participanții au admirat frumuseţea Dunării, a oraşului Orşova, călătoria oferind ocazia de a cunoaște una din principalele atracții ale județului, Rezervaţia Naturală Cazane .

Workshop-ul “How Is Going On” desfăşurat pe data de 25 mai, a fost momentul în care participanţii au discutat despre activitățile viitoare ce se vor desfășura în cadrul proiectului, s-au împărtăşit idei, aşteptări despre modul în care vor fi duse la îndeplinire obiectivele proiectului.

Activitatea de feedback a oferit participanţilor ocazia să împărtăşească experienţa din cadrul astei întâlniri, fiind urmată de aplicarea chestionarelor de feedback, concepute astfel încât elevii să împărtășească sentimentele, trăirile pe care le-au avut în aceste zile despre activitățile din agenda de lucru.

 

21 Mai 2018: